Inițiativa Societății Medicale Române din Diaspora (RoMeDi.org), derulată în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași prin Centrul pentru Alumni, marchează debutul unei colaborări menite să conecteze studenții cu medicii români din țară și din străinătate. Întâlnirea de lucru din 26 martie 2026 a reunit reprezentanți ai universității, inclusiv conf.univ.dr. Ionuț Nistor și prof.univ.dr. Sebastian Cozma, alături de membri ai diasporei medicale dr. Tudor Toma (Ambasador Alumni), dr. Eugen Ionescu, dr. Silviu Brill, dr. Mirela Spinu, dr. Mihail Bădescu, dr. Florin Puflea, dr. Raluca I. Cascaval, în cadrul workshopul Medical Research Education, organizat de Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), oferind participanților, printr-o abordare aplicată o perspectivă practică asupra procesului de cercetare medicală, de la conceperea studiului și redactarea abstractelor până la analiza datelor și diseminarea rezultatelor științifice. Interesul crescut al studenților pentru mobilitate internațională și dezvoltare profesională a fost completat de contribuția comunității Alumni, prin experiența din SUA împărtășită de Dr. Raluca I. Cașcaval, evidențiind rolul mentoratului și al schimbului de experiență în formarea noii generații de medici și cercetători.




